în fiecare noapte
umbra mea se întoarce acasă
la familia ei
acolo în singurătate fără mine chiar dacă e acasă
e tot singură așa cum se întâmplă
îndrăgostitului cu îndrăgostita lui
se hrănește exersează mișcările noi din timpul zilei
crește frumos ar fi atâta dezechilibru
în umblarea omului mare însoțit de umbra copil
după care se face dimineață
își sărută umbra mamă și umbra tată
copiii prietenii dacă mai sunt în viață
și pleacă

în nopțile cu lună plină
aproape tristă mă întreabă
ai vrea să nu mai plec să rămân aici
pentru totdeauna să fim împreună
eu râd ca un prieten mai mare
îi sărut tâmpla și o trimit acasă
pe mâine îi strig pe mâine
iar ea din nu știu ce nefericită supunere
mă ascultă