Mă beau dintr-un potir de argint
moștenind sângele de la strămoși
învolburat și năvalnic,

în față c-un început de mileniu
așezat în picioare de lut pe drumuri de piatră,
nu văd ce se mai poate întâmpla.

Izvoare aprinse de idei nasc lucruri năstrușnice
fiecare schimbând mersul din lume,

de nu mă mai apasă nici teama,
mai mult mă omoară curiozitatea
înflorită în știrile zilei
crudă și ademenitoare.

Mă mint că voi prinde ocazia
când cariul lemnului
roade în mine de zor.

Și cum poate fi acest viitor necopt
care trece iute ca ploaia de vară
ce-mi picură-n cuvinte
îndoiala?