oare toate stelele s-au născut din rotirea piconului
sau doar din disperarea minerilor în căutarea lumilor rotunde
din ce în ce mai imposibile
în ciuda tuturor eforturilor de apropiere
cu cât sap cu atât luna se depărtează
de parcă noaptea se tot lungește
tinde spre infinit
ca și dreptele ca și strâmbele
ca mai toate efemeridele
doar timpul din mine mai crede în moarte
în odihna aceea veșnică
în tăcere în nimic înapoi la nesimțire
dar cu toate legile deasupra
în sufocarea dintre două lacrimi
sudoarea mi se transformă-n smoală
dar sap totuși de nebun
spre o lume albă prin noapte
prin cerul risipit pun armături rotunde
să-mi sprijin rătăcirile domestice
e ca atunci când intru în biserică
niciodată nu mă rog cu fața la podea
ci înalț sufletul spre turlă
............................
sunt totuși un eretic doamne
e normal să nu mă asculți