= Rien ne va plus! =

La masa tăcerilor noastre, rien du rien, ne va plus
Și-n jocul iubirilor sterpe, n-avem prin cărÈ›i vreun atù.
Plusăm, pe o sumă abstractă, pe-o simplă bătaie de cord
Și-n drumul de astăzi spre mâine; suntem clandestini, prinși la bord.

Vom pierde, împinși de orgolii, această partidă vitală;
Chiar dacă prin cărți, întâmplarea ne-a dat, câte-o Quinta Royală.
Eu joc, să câștig o iubire. Tu joci, să câștigi...ce vrei tu...
Eu joc afirmația pură. Tu, cartea aceluiași:NU!

Nimic, în nimic se transformă;când forma-i lipsită de fond;
Iar turul de gală al vieții, se-ncheie, la ultimul rond.
Eu stau pe un mal;tu, pe altul,
iar podul, ce pare că-i pod,
Nu poate lega împreună, destinele noastre-ntr-un nod.

Ce tristă-ntâmplare stupidă, ne-a-mpins fără rost, pe un drum?...
Am fost două flăcări albastre și-acum...doar o mână de scrum.
Dureri, fără număr, ne-ncearcă cu-n prag al durerii major
Și-n vechea cutie-a Pandorei, încet și speranțele mor.

E praf, e pustiu și-ntuneric, pe drumul copacilor goi
Și-n noaptea tăcerilor noastre, la joc, ne-am pierdut, noi...pe noi.