Anotimp cel ruginit,
Covor de frunze bătătorit,
Timpul cel încremenit,
Ce pașii-mi îl ating subit.

Firișoare de siliciu în clepsidră întemnițate,
Măsoară amintirile sufletului trist,
Adierea sufletului de răpciune,
Păsări migratoare străpung văzduhul zenit.

Stări melancolice se ivesc,
Mantaua brumărie învelesc,
Și câte taine adunate le-nsoțesc,
Tristețile spiritului le jelesc.

Precum o iubire neuitată,
O tristă simfonie pădurea fredonează,
Turbatul vânt copacii îi despoaie,
Bătuți de picuri reci de ploaie.

O crâncenă schimbare,
Cu buze palide,
Atinge ultimele flori,
Sărută soare printre nori.