viața mea nu se stinge ca o lumânare
de când a apărut am fugit
nu cunosc așa cum nici tu nu cunoști
ce vreme o să fie mâine
ori dacă mai ai trepte de urcat în joia următoare

barca mea nu e de pescar
are o scândură veche de nuc
și uite așa
pe burtă
am trecut oceanul în partea uitării
așa se numește insula asta de unde-ți trimit scrisorile în plicuri roz
n-am cântat niciodată în public
recunosc spre rușinea mea
că am plâns
o da sunt femeie
dar lirismul din paharul cu irish whiskey
mă face să pierd realitatea printre degete
și apoi ce dracu să facem cu ea?
doare oricum atâta cât e
cât a rămas din viață s-o bem
să o facem praf
mama ei de viață stinsă