„Să nu ne temem! striga nebunul
(înțeleptul?) orașului. Ieșiți din case!
Nu lăsați sufletele să tremure în voi
ca monedele false în cutia milei.”
Bărbatul sta în mijlocul pieței,
semăna cu o imensă catapultă
ce azvîrle firimituri de pîine
în zidurile închisorii.
„Deschideți măcar ferestrele!
Nu auziți? În ou e ora de muzică.
Urmează ora de zbor, ora de vînătoare a pisicilor…”
Nici un răspuns. În tăcerea oamenilor se
amesteca știutul cu neștiutul. Au hotărît
să aștepte, să fie siguri de rotunjimea zilei.
Tîrziu, a răsărit un soare amnezic.
Lumea s-a repezit în piață.
Hărmălaie, mirosuri,
oratori…
Nebunul (înțeleptul?) orașului și-a pus
în buzunar, cu grijă, oul și s-a făcut nevăzut.
Venise ora de vînătoare a pisicilor…