Lins ai fost de limba morții înainte
de-a te naște - cel ce vine-n
cel ce pleacă, muritor, se recunoaște.
Soarta, harnica-i suveică, printre ițe
și-o strecoară, ce s-a împletit
cu trudă, se destramă într-o doară.
Dintr-al vieții ghem, în taină, alb și negru
se desfac, lin, cămilele trec fire
prin urechea unui ac.
Se preschimbă, sub găoace, puiul vechi
în puiul nou, glasul ce striga-n pustie
azi se-aude în ecou.
Tu îl cheamă-n gînd pe cel ce punct de
sprijin ți-e, opus. Precum stelele căzute
își găsesc perechea sus.
Înțelege că sfîrșitul nu-i defel o
întîmplare, cînd, matern, te linge moartea,
înainte de născare.