am dat nume
fiecărei secunde ce se zidea în jurul nostru
și am împodobit-o apoi cu câte un strigăt

după legi care se inventau singure
jurămintele s-au țesut atât de strâns
încât nu am mai putut ieși
unul din trupul celuilalt

știam că e rândul meu
să adun beția închipuirilor
dar între timp s-a făcut iarnă
iar eu mă închin și mai înfricoșat
la dogoarea sânilor tăi

definitivul
e singurul loc
unde nu ne mai putem întoarce
doar acolo ți-ai fi reconstruit tainele
pe care cineva le-a cheltuit
în timp ce dormeai