mi-e dor de mirosul busuiocului prins
în grinda din casa bunicii
și de ploaia care vindeca dealurile triste
sub care tata
își etala sudoarea

mi-e dor de oameni și de mine
de copilul care impresiona alergând
desculț
după fluturi

știu c-am plecat din mine
în clipa în care
miriștea îngenunchea
în fața dimineții
ca o tăcere

mi-e dor și de tine, doamne!
ca de-o respirație
în fața morții