ÃŽN SPITAL



Deschide spectacolul nopții cu lună plină,
ceas negru cu ticăit sfidător!
Aruncă-mă-n ulciorul cu vise fierbinți
să-mi mântuiesc orizontul negațiilor,
lovit de vaietele spitalului din patul
care mi-a salvat muzica respirației.
Vocea privirilor bănuitoare opresc clipa,
speranța lovește ritmic detaliile inimii
încordate de sălbăticia unui virus lacom
înecat de perfuzia cu moarte salvatoare.
Veștile se opresc la ușa șovăielilor
înfiorate de sângele scurs în eprubete
pentru enigme încă nedescifrate.
Statistica plinului îmi aduce colorate
pastile cu doze de otravă măsurată
în miligrame de viață salvată la ore fixe,
așa cum au vrut halatele albe cu ecusoane.
Întunericul horcăie până când dimineața,
veștejită de nesomn, apare la fereastră
să-mi aducă vestea că mă vei vizita.