hainele sunt superioare pielii
mai ales lepădate direct pe parchet sau chiar împinse cu piciorul sub mobile
le privesc și îmi spun că aș fi vrut să pot alege să pot
trișa propriul botez
limpezirea înainte de îmbăiere
frecatul ADN-ului pe o piatră de râu

ce prieteni ce rude mi-ați fost dacă? ați găsit puterea
în acele momente să vă bucurați
să mă petreceți în favoarea celui rămas

v-ați fi putut scuza elegant invoca meteosensibilitatea sau chiar
pur și simplu vomita direct peste mormane
atât de curioși să fi fost cum îmi vin?
în fiecare zi cele noi peste vechituri până când
sufletul a devenit el însuși o cârpă

- mă lepăd! mă lepăd! de oricine și de orice…, s-a grăbit
o voce necunoscută să confirme în locu-mi
„de-aș fi știut! te-aș fi asasinat în astral
să nu te poți ține pe picioare, pramatie mică,
îngeraș cu stofă de jmenar...”

mă duc mă întorc mă înalț și cobor
între nimic și uitare
și Doamne martor îmi ești de atâtea nopți nu am pus
în gură tărie

și totuși aud o bestie în adâncul din mine cum urlă

dezbrăcați-vă... aruncați-vă! nu-i destul soare pentru toți
frânghiile au fost întinse anume pentru umbră sau vânt
spânzurarea fără de care violența nu se odihnește
caz în care inimile ar plesni fără finalitate iar limbile pământului
ar atârna învinețite din guri

de ce ați rămas? între nasturi
intrați!
iată acesta este buzunarul stâng în el îmi țin
mâna nefolositoare când scriu
pe neagra tablă cu cretă
iar dincoace golul
buzunarul drept la fel de inutil ca un coșciug fără de trupul anume

la piept nu aveți acces
e altarul meu
acolo îmbrăcate-n foiță de aur îmi țin
decepțiile eșecurile iar pe masa de lucru vă spun un secret păstrez chiar
cea dintâi de pe urmă și mai importantă ratare

da-n rest totul e de calitate poftim
căptușeală din cea mai fină mătase iar cusăturile ai jura
că sunt îmbinate în foc de-un fierar
cum nu se va mai naște curând pe aceste meleaguri natale
pe care an de an fiecare Eu s-a îmbarcat și le-a părăsit definitiv