cine e copilul ăsta
care doarme la picioarele mele
ca-ntr-o peșteră albă
fără apă
imaginând lumina
cine e urma asta de gheară nevăzută
care-și înfige mâinile în liniștea
agățată la uscat?

zise poetul
după ce plescăi din buze
ca niște roți dințate
bătu două cuie în aer
apoi muri
convins