un strigăt popasul pe cerc invocat
larvă din vid cu tunică și cască
cu ochii oximoronici de parcă
a fi și a nu fi s-ar fi suspendat

pe-un balansoar de iarbă neclară
nici veștedă nici verde foșnind timorat
printre ideile cu lujer crestat
când gata să moară când gata să nască

vezi Ova lumea cu degete mari
cum așează poemu-n fotoliu
cum statistic ori de câte ori apari

țiglele pe-acoperiș plesnesc de orgoliu
fără vreo legătură plopii impari
macină liniștea din Capitoliu