Plouă sfâșietor ca o tristețe
Și-mi beau cafeaua-n ploaie s-o dezmierd,
Poporului de picături să-i dau binețe
Și-n nostalgii apoase să mă pierd.

M-așez pe-un scaun ud și-ncrucișez
Piciorul stâng pe după dreptul ca un joc
În care doar o regulă există: să visez
Că ploaia mi-e extaz și mi-e noroc.

Mă plouă mult, îmi plouă și-n cafea,
O sorb cu gust tomnatic ca de must,
În ploaia-mbătătoare n-aș mai vrea
Să mai fiu om, aș vrea să fiu arbust.