atâta frică în oasele mele
de când nu mai ești
de când descoperite îți sunt vitraliile către cer
ca niște almanahuri cu pești

de multe ori
siluete de fulg mă ating ca prin cer
defilează în aer cu un pas vioriu
pe o jumătate de măr
apoi pe-o caisă
întru totul cochete
sunt curios ce mai poartă sub rochii
ce oglinzi mai au prin poșete

ele vin din edenul năpădit de fiori
și de timizii caiși
nu te supăra
le cercetez ca un pustnic ca un derviÈ™

(…)

tălpile n-ar mai putea susține prea mult
acest trup ceruit
jumătate pe pământ jumătate-ntr-un schit
sau poate sunt închis într-un pumn îngeresc
dormind
vechiul somn de ermit
până când mă vei trage de mână
din infinit

(…)

volute de cer
troiene de pufarine
bomboane
și fulgi
alunecă mereu dinspre tine
ce minuni
fluturele de plastic din păr
șuvițele florii-de-măr
ori bretonul plin de capricii
mă gândesc
ai fi îmbătrânit întocmai ca stelele sau ca licuricii

știi
puloverul de la tine
e căldură e un al doilea miocard
eu sunt flacăra pregătită de nuntă într-un chibrit
de parcă ai fi trăit

de parcă ai fi trăit...