îmi privesc mâinile
am mai văzut oameni ca mine femei ce-au iubit așa cum aș fi vrut eu
să ating sufletul cum atingi fața apei

desfăceam un ghem strălucitor
firele înșirate sclipeau de peste tot îmi luau ochii
sufletul dădea pe dinafară trăiri roșii și albe și albastre și verzi
totul se petrecea într-un univers fixat de amândoi
tu mă goleai de mine mă duceai într-o lume a ta cu pereți albi ca zăpada
îmi țineai captivă partea aceea de care și eu aveam nevoie pentru a fi

unii spun că albul se murdărește mai repede
eu spun doar albul e alb arată mai ușor orice atingere

poetul nu mai e al său când își pune sufletul în
cuvinte așternute pe hârtie