Destul de trist, sunt mare acum

Și mă gândesc la mama mea,

Aș vrea să opresc timpul din drum

Dar cine asta nu ar vrea?



O văd pe mama, pe bunica,

Și mă-ngrozesc din când în când,

Mă doare gândul și inima

Când o aud tot suspinând.



Așa de trist îmi pare faptul

Că doară mila o mai cunoaște,

Curând uita-va pe unul, altul,

În bătrânețe se-adâncește.



Și-mi amintesc din copilărie

Cum mereu în brațe mă ținea,

Cu poezii lungi din memorie

Și cu cântece mă dezmierda.



Ea mereu îmi recitea poveștile

Ce le iubeam atât de mult,

Și își depăna amintirile

Ce îmi plăcea să le ascult.



Așa bătrână a ajuns săraca

Și cu probleme și cu dureri,

De ce e așa de cruntă viața?

Aș vrea să mai fie în puteri!



Mă uit la mama cum îi seamănă

Și-aș vrea să nu-i semene deloc!

Să nu pot face asemănarea

Între dânsele și nenoroc!





Mai dă-le Doamne zile multe

Și ia-le Tu orice durere!

Mai vină anii vremurilor trecute!

Să fie iarăși în putere!



Să mai prindă strănepoții,

Să-i țină-n brațe, poate suspinând;

Să-și amintească cu drag de anii

Când pe mama o legăna cântând.


dec. 2014