am ars detot pe rugul desfrânării
ascult paiangului de jale cântul
imn de tăcere ce îl duce vântul
în ruga ne-ncetată-a lumânării


iar în viscere iar îmi simt mormântul
cel aerat prin răsuflarea nării
dar Coasa e votată amânării
căci pe de-a-ntregul nu mi-am spus Cuvântul


tu vii iar eu îți beau puțină zeamă
din sânul ce în nașteri s-a lăsat
și dimineața către vis ne cheamă


e liniște în cărnuri pe la sat
fă ziuă radicând pleoapa-n teamă
că boabe de cafea n-ai mai pisat