agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-14 | [This text should be read in romana] |
Gânduri cuiburi își coboară în a sufletului front,
Iară mintea se-nfioară întrebând a lumii soartă, Ce-n genune stă pierdută în a zării orizont, Unde soarele s-adapă din a mării rece poartă, Și nu vreau nici să te sperii, nici să fii netemător, Dar din ceruri ni s-arată semne dintru începuturi Când tot omul în credință se purta biruitor Cu a negurilor cete, ce-i cădeau strivite-n scuturi ... De ce-a lumii răsturnare credem că e de folos? De ce oare bunăstarea o virtute o numim? De ce sufletul coboară pentru orice ticălos, Omul fără de coloană, ce în vârf noi îl găsim? ÃŽÈ›i mai aminteÈ™ti, române, când a dacilor hotare Și-au dat mâna cu romanii ca să-È›i fie veÈ™nicie MunÈ›ii, văile, câmpia pentru-a numelor onoare: Traian pui de lup al Romei, Decebal în spada-i vie. Râul È™i cu codrul falnic le-au spus hoardelor barbare Că aici le e mormântul de nu-ntorc a lor pornire, Gelu-i va purta în paloÈ™, iar Menumorut călare Și cu Glad neînfricatul îi vor duce la pieire. Iar pe-a zimbrului cărare, DragoÈ™ È™i-a găsit culcuÈ™ul, Și cu-a lui Bogdan frăție goneau hoardele tătare Spre-a Moldovei măreÈ›ie, unde-È™i va găsi urcuÈ™ul Marele Ștefan SfinÈ›itul, pentru-a țării neatârnare, S-auzea la Termopile despre-a neamului urnire, Ce călcase în picioare imperii de iatagane, Podu’ ÃŽnalt făcu ca-n lume a românului menire S-apere creÈ™tinătatea, pângăririi otomane. La Posada munÈ›ii țării prăvălir-a stâncii piatră, BraÈ› lui Basarab ÃŽntâiul spre-a duÈ™manilor pieire Și-i clădiră tronul veÈ™nic pe o strămoÈ™ească vatră, Ce va face peste vremuri, Þării RomâneÈ™ti, cinstire. Iar în vale la Rovine, Bătrânul Mircea prăvale Cu a Dunării oÈ™tire toată gloata cea turcească, Ce fugea într-o neÈ™tire, înghiÈ›ită de nămoale, De la Istanbul ajunse îndârjirea românească. Iar pe glia cea străbună, răsăritul È™i apusul, Miazăzi È™i miazănoapte se horiră întru Unire, ToÈ›i să fim acelea-È™i neamuri, strânse sub Mihai Viteazul, Și-am avut pentru o clipă cea mai nobilă trăire. Moldovenii È™i-au dat mâna, peste-a Milcovului ape, Cu-a valahilor frăție, ce va dăinui în veacuri, Cuza le-a-ntărit pecetea, Unitelor Principate, Ce vor naÈ™te România, ce-i vor fi sortite piscuri. Pe-a redutelor urgie, neamul È™i-a luat libertatea, Ce-au nutrit-o toÈ›i străbunii din izvorul românimii, Scuturând juguri păgâne, dăinuind creÈ™tinătatea, Ce supremul sacrificiu prin iubire-a dat-o lumii. Când a toamnei pârguire s-a predat albului iernii, Vara inimii române a făcut-o primăvară, Alba Iulia rodise vis de veacuri al Unirii, Și a măreÈ›iei clipă devenise milenară, Avram Iancu crai de munte, Horea, CloÈ™ca È™i CriÈ™an Au adus pe veci Ardealul către-al României soare, Ca-mpreună să pășească piscuri ’nalte an de an: Peste vremuri dăinuiască, sfânta Românie Mare! Emil-DănuÈ› Gabăr BucureÈ™ti, 15 noiembrie 2007
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy