agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-12-17 | [This text should be read in romana] |
Umbre vii
„... Textul-suport este, fără îndoială, Drumul sufletului după moarte, în cuprinsul căruia Părintele Cleopa detaliază scenariul călătoriei duhului de-corporalizat, însoțit pentru încă 40 de zile de îngerul său păzitor. Astfel, în acest sens, identificăm la nivelul imaginarului poetic repere precum: revederea locurilor umblate odinioară, (Caspica, Nervion, Esenin), a origo-ului (Moldova voievodală, casa părintească) – în primele două zile de după moarte, apoi, tranzitarea înfricoșătoarelor vămi ale văzduhului – în cea de-a a treia zi și, în cele din urmă, îndreptarea către «înalturi», acolo unde la Judecata Supremă se va hotărî locul «umbrei», (Îngerul) ...” Lăcrămioara Zăbavă – masterand în românistică (Caspica) - Caspico, a mai trecut un an spumat de valuri, Pornite din adâncuri ca să îți fie scut, Mă-nchin voios la preschimbate maluri, Dar mai voios mă-nchin la cele ce-au trecut. Mă miră doar că n-am văzut poeții, O șleahtă de caraghioși, vai bieții!, Să-ți dea binețe cum se cade. Tu!, ființă, A fost cumva vreun pictor, ascuns de nori în noapte, Penelul asmuțindu-și pe pânzele deșarte? Atunci, iertată-mi fie perversa neștiință. - Străinule, mai bine ai tăcea. Nu vrei să știi. Nu tulbura cu vorbe, puterea din adâncuri, Acolo, dorm istorii, ce-au fost odată vii, Chiar dacă-i noapte, adâncu-i veghea-n focuri, Pornite, avalanșe, furtuni de oseminte, S-or întrupa în largul zării, ia aminte! Și n-ai dori sub tălpi să-ți fie maluri Când nici semețul munte nu-i scăpare, Să nu te-ncrezi netemător de mare De nu-mi cunoști puterea dintre valuri! - Dar știu din cărți că liniștea ți-e hrană, N-am auzit pe nicăieri de vreo epavă Să-ți fie laudă. Potirele se schimbă-n cană De-n loc de vin stropitu-i de otravă … Și cât de multe-aș mai putea să-ți spun, Dar teamă mi-e că tu mă socotești nebun, Învață-mă, cu spuma ta adâncă-i fapta, Ce fericit e cel ce calcă mările! Un matelot, să îți cutreier zările, De astăzi, nu de mâine, să se schimbe soarta! - Străinule, nebun nu-i cel ce se socoate, Lasă-i pe alții. Ce dulce-i nebunia Când se preschimbă totul în se poate! Ai adormit poetule? În clocot dă furia! Să nu te fure valul, c-așa cum ai să-noți? (Cine vroia să intre în rând de mateloți!? Mai bine l-aș trimite să-i fie cerul cort, O plânge de-unde vine vreun suflet pentru el, O fi cândva vreo știre cu-n dispărut rebel, Așa că în adâncuri am mai crescut un mort!) Emil Dănuț Gabăr Baku, 24 septembrie 2012 (Nervion) - Cine-i acolo? Cine-și ascunde chiar ființa? Un om!? Ce sân de vânturi îmi alungă ceața Să deslușesc o umbră? Hai, dați-vă silința! Că-ncepe focu-n zări s-anunțe dimineața, Și nu întotdeauna lumina-i deslușire, Misterele-s în noapte, sunt chiar a nopții fire, Grăbiți-i deci veșmântul, simt că-i un prieten drag, Suratelor pontoane, opriți orice cântare! Lăsați-mi nud auzul, să simt orice vibrare, Tu umbră și-alte cele, pășește-mi peste prag! - Mă-nchin puterii tale, bătrâne Nervion, Pari mai spumat decât cea mai ciudată dintre mări, De nu te-aș ști voios, atunci ponton după ponton M-or îndruma în grabă să-mi fie calea-n zări, Pribeagului să-i fie iertată stăruința Când trupu-i hăt departe, aici-i doar ființa, Ce poate fi o umbră? Somnu-i puterea celor vii, Purtați de vise cerșătorii pot fi chiar regi, Încearcă tu, să nu-i socoți și să-i renegi, Că oști împărătești te-or bea din temelii! - O, prieten drag, întrezăresc în tine ura Că-i o stăpână tolănită-n hâdu-i tron, Alung-o pe netrebnică, închide-i gura, Că nu-i va fi de bine de-o prinde Nervion! Să nu mai pierdem vremea! Cine spuneai că-i hoața? Că iute-mi dă târcoale, trezită-i dimineața, Burduful nopții de-i străpuns, nu va mai fi răgaz, Și-apoi, mă arde nerăbdarea să-l aflu pe mișel, De n-o să-ți placă ce-am să fac cu el! O să-l strivesc oriunde-ar fi, talaz după talaz! - Doar dacă firu-i apă puterea ta-l cuprinde, Chiar focul din adâncuri tu poți să îl supui, Dar nevăzutul oare știutu-l poate prinde? Ce nu-i în firea lumii, poți tu să te opui? Pribeagului i-s hărăzite și-alte locuri Ce dragi i-au fost. Privește, zarea-i focuri! Și nu-i răgaz, ne-om prinde vorba altă dată ... Te-ajung îndată noapte, voi poposi-n apus, Că nu-i lumina prieten acelui ce-i răpus, Iar tu, rămâi cu bine! Of, apă-nvolburată! Emil Dănuț Gabăr Bilbao, 13 octombrie 2012 (Esenin) - Puțină cale-mi pare ca să-ți respir mormântul, Tu, rege-al poeziei, o stea pe cer senin! Acum, mă poartă aripi, iar prieten îmi-e vântul, Și n-am pe cap jobenul, iubit Sergei Esenin! Eu am plecat prin lume să văd ce am pierdut Când viața mi-am trăit-o, plăcerilor vândut, Acum, mă înfășoară vântul în slovele celeste, Și, iată-mă-s sosit, nu la porunca vreunui țar, Ci floare vie eu mă-nchin, să-ți fie ție dar, Dă-mi ale tale slove, să urc spre vârf de creste! - Copile, drag tu mie, ți-e vorba cam străină Acestor triste locuri, dar uite c-ațipeam, Așa că vino, aruncă-ți inima haină, Și-atunci ne-om înțelege, c-am fi de-același neam. De unde spui că vii? Din care părți de lume? Că uite-mi fuge somnul și aș cam sta la glume! Parcă prea lungă vreme s-a scurs ca un venin, Și cerul nu-i aici, ci mai degrabă iaduri, Stau pe un tron de foc înconjurat de vaduri, Ce-și plimbă-n brațe smoala, că n-am plecat creștin. - Dar ție ți-e sortită-n slavă nemurirea, Și ce frumoase versuri, ce dulce reverie! Acolo, stau ascunse durerea și iubirea, Bătrânul plânge-n ele, copilul ți le scrie, Ce dulce-i viața noastră când te preumbli-n vise! De-i plină de lumină și noaptea din abise, Și eu, de ceva vreme, descopăr altă lume, Regretele-s tardive. Nu am trăit-o când a fost. Mai deunăzi, departe, am fost numit chiar prost Că n-am crezut în versuri, nici în ceva anume. - Poeții!? Șleahtă de caraghioși, aievea ... Când viața ți-e deșartă de ce te-ai istovi? Și spui că-n versuri omul găsi-va liniștea? Nu! ... doar nefericirea întruna va lovi! Naivului e dat tot fructul fericirii, Iar nouă-o viață-n zbucium, în schimbul nemuririi ... Să treci prin Riazan! Ce-or face-ai mei bunici? Dar mama? Offf! ... Grăbește-ți pasul prieten drag Că în adâncuri fierbe smoala cumplitului Gulag, Și n-ai dori să-l știi, mai bine fugi de-aici! Emil Dănuț Gabăr Moscova, 5 februarie 2013 (Moldova) - O, suflete, oprește! văd îndrăgite plaiuri, Nu e Moldova dragă, ce m-a copilărit? Privește-i coama dulce, ce-a pogorât din raiuri, Simt stupii ca o floare culeasă-n asfințit, Dar umbră-mpărătească, ce-mbraci străbun divan, Hai, povestește-mi fapta măritului Ștefan! Aici e plină valea, vai! câte oseminte ... De turci, că moldoveni din câte știu au fost puțini, Mult ajutor doar Cel de Sus a dat, că din vecini N-am auzit vreunul să-și fi pierdut vreun dinte. - Așteaptă înserarea c-om fi la Direptate, Așa cum spicu’-adună bobii, spre-a hranei trebuință, Ne-om aduna, și de-s cel Sfânt, îndată vei socoate Când zeci de clopote, cu gând de biruință, Vor tângui după acei ce-s hrană pentru glie, Privește-mi un oștean, iar lângă el, păgâni o mie, Că ăsta-i rostul nostru din vremi, din Decebal, Mai bine morți spre-a neamului cinstire! Auzi! cum cheamă Putna a noastră nemurire Și Podu’ Nalt înalță vitejii mei pe frunți de val. - Ureche și Costin, iar mai apoi Neculce Au închinat Moldovei, chiar și ție, nepieritoare cronici, Ce-au curs prin vad cerneluri în limba noastră dulce, De unde neamul nostru se adapă. Că tare-au fost destoinici! Copiii îți duc dorul cu capul pe ceasloave, Când noaptea le șoptește încet povești și snoave, Și de-un destoinic domn, că mulți nu prea au fost pe-aici, Că toate-s vechi și nouă toate, o vorbă spusă de Poet, Mai nou, această turmă îl socoate c-ar fi cam desuet, Of! Doamne, geme țara și-i plină de nemernici! - M-ai întristat, copile drag! Știu c-am lăsat urmașilor Moldovă Să fie o cinstire peste vremi în fața multor neamuri, Iar eu aud că-i pupă, când v-am lăsat-o, vouă, provă! ... Se răscolesc morminte și plâng sfintele flamuri! ... Of! M-a cuprins mâhnirea! ... S-aprind candele-n geamuri, Și umbrele-nserării se leagănă prin ramuri, Iar norii-s peste tot și vor s-arunce ploaia, De după dealuri parcă se furișează luna ... Și zici că ești de-aici? ... Aș sta de vorbă-ntruna, Dar s-a-nserat și plec în grab’ la Răreșoaia! Emil Dănuț Gabăr Vaslui, 1 iunie 2013 (Îngerul) - Voi îngeri din înalturi, voi adieri de vânturi, Priviți! acolo-n zare spre casa părintească, Cum păsări se adună, împreunându-și cânturi, Priviți! alai de neamuri la nunta creștinească, Că am plecat prin lume să îmi aleg mireasa, Prin locuri neștiute, că una îi aleasa, Iar mamei să îi spuneți, c-al ei fecior găsit-a Frumoasa-ntre sirene, cum doar în vise-o vezi, Că peștii îmi sunt pajii, iar algele livezi, Și că-nspumate mări tocmitu-mi-au ursita. - Trecut-au ani, copile, și nimeni nu te știe Așa cum te știu eu. Þi-am fost o viață căpătâi, M-am preumblat o pavăză ca bine să îți fie, L-am încurcat pe necuratul, din ziua cea dintâi, Că drag mi-ai fost! Un pic cam năzdrăvan și glume-o mie, Dar cine nu-i! Că ăsta-i rostul din pruncie, Să crești voios, că tristele povești o să le-asculți Când vei da socoteală, că altă cale nu-i ... Dar stai mai potolit, nu mai umbla haihui, Că ne așteaptă dracii-n vămi ... și-s tare mulți! - În prag, nu-i chipul mamei? Of! ochi-i lacrimi pică, Oprește-te o clipă, o vorbă să-i mai spui, Și-om merge-apoi, fără ocol și fără frică De vămi și alte cele, și poți să mă supui De am greșit, și asprei judecăți, Că știu că-i dreaptă, nu ca-n alte părți ... Dar ce se vede-n zare? Vai! ce urâte porți Și ce hidoase chipuri se-ncurcă printre ele! La sân se prinde frica ... Of, Doamne, cât de rele! Tu, înger, mai scapă-mă o dată, și trece-o între sorți! - Tu-mi ceri să-ți umblu-n soartă? Dar cine-s eu? O simplă adiere nu se preschimbă-n vânt! Sunt doar acel ce te-am păzit, ca pe-un copil, mereu, Acum, porunca-i una și nu-i de pe pământ! Dar nu te teme, chiar dacă-s mulți și răi, nu-i bai, Ne-om descurca. Și-apoi, am să-ți arăt și ce-o să pierzi în rai De-or fi multe păcate. Din câte știu nu prea îți scad, S-a cam umplut ulciorul, chiar stă să se prăvale ... Ia, voi împielițați, pieriți în grab’ din cale, Că mi-e porunca spre înalturi și nu la voi în iad! Emil Dănuț Gabăr Baku, 24 septembrie 2013 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy