Crăciunul e aproape, mai e puțin și vine
Orașul pe-nserate e-o ploaie de lumini
Iar fețele-ncruntate, deodată sunt senine
Doar mie întristarea mi-așterne-un pat de spini.

Nu. Nu am să fiu singur, voi sta cu mulți la masă
Și foarte multă lume, formal îmi va zâmbi.
Dar câți din ei știu oare, la câți din ei le pasă,
Sub masca mea cu zâmbet, câte tristeți pot fi?

Când tu nu ești cu mine, acasă nu-i niciunde
Deci oriunde m-aș duce, străin mă voi simți
Zăpada-mi poartă pașii și urmele-mi ascunde,
Acasă doar jumate din mine va sosi.

Cealaltă jumătate nu știu pe unde este,
Te caută probabil, în brațe c-un buchet.
Ca un actor ce joacă aceeași gri poveste
La nesfârșit. Nu-s singur. Mai rău, sunt incomplet!