Îngerul meu nu seamănă cu ceva cunoscut
mai degrabă aduce cu o desprindere de suflet,
o negare a existenței pământene
devenit ocrotitor cu aceasta
mai mult decât o speranță într-o formă nevăzută.

Dar ce poate fi mai întrupat decât visul apoteotic?

Sunt cel care mă închid în mecanismul inimii mele
și funcționez până la oprirea lui
punându-mă gaj oricărei greșeli de încredere.
Exersez într-o singurătate de ceas
fiecare bătaie a clipei care se scurge
și nu fac nimic la întâmplare.

Mă împlinesc într-un univers în sine,
cu obișnuința mișcarii repetate
între pereții timpului
unde doar copiii pot deveni îngeri.