iată
un ocean și un animal strălucitor
(nu se știe de ce)
în razele lunii

pe sub blana sa trec
de la un mal la altul al infernului cărnii ce-l compun
milioane de vene tixite cu sânge
atârnate într-o cameră ele
generează lumina numai bună
în care scriu cât de dor îmi este

dinspre zare vin necontenit spre animal
bucăți dintr-un vapor naufragiat

și pică brusc scrumul dintre stele lipindu-se de pelicula
care arde rapid
făcând loc întunericului la care reînvii
după fiecare istorisire pusă pe hârtie
în amintirea ei