tu te privești încontinuu poate dincolo de mine
până când am să țâșnesc furios din spatele oglinzii
și o voi face țăndări ca și cum m-aș renaște subit
ascuns în tâmplă sau sub unghii chircit

să mă spăl cu roua din palme până aș orbi
sau să adun toți laurii crescuți pe canale
să-i arunc într-un mărfar pe dig
și să fug cumva cu el în zare
până când liniile de cale ferată
se vor destrăma în dantele
apoi se vor strânge într-un bulgăre mare
de zahăr ars într-o conexiune cuantică

cum miros gutuile de Crăciun a colinde
în casa de lut cu pereții de var
miroase a veșnicie în prag la ferestre
și sunt atâtea taine ascunse în zid
beat de apus ca de o iluzie rară, fragilă
fulguie iar aerul alb pe sub frunte

atunci, viața nu este altceva decât un coșmar
care nu se va opri până când moartea va înceta
să mai fie parte într-un vis