de la marginea ferestrei false
statuia libertății privește spre
cealaltă fereastră unde bănuțul din sidef
al unui nasture unește cu fire invizibile
de aer rece geamul crăpat...
nasturele -o relicvă rămasă din cămașa
purtată de bunica în noaptea nunții
singura dată când borangicul s-a înfiorat
pe trupul său ca mugurii ce prind gust de soare
apoi întunericul a intrat în mănușa fiecărei zile
bunica și-a-nchis inima într-o urnă de spaime
boabă de strugure roșu pieliță-ncrețită și semințe tari
s-a stafidit inima ei...

la noi femeile moștenesc de la născătoarele lor
ce rămâne și mama a-mbrăcat cămașa de zestre
ca să treacă astfel prundișul altor spaime
prin pânza subțire a cămășii însă
treceau nestingherite falii de ger
până când mama s-a așezat cuminte lângă bunica
în țara celor mai albe zăpezi...

spărgătoare de cod sufletesc am sfâșiat cămașa
și-am înnodat de gâtul crucii femeilor
ce m-au născut pe rând un steag alb
într-un cântec negru.