NAIVITATE


Am primit cu împrumut
trupul meu făcut din lut
și cadou o viață-n el,
ca urechea un cercel.
M-am lipit în timp de tine,
dar și tu la fel de mine
și suntem un val de mare
cu lumină de la soare
și cu nopțile-nstelate
când uităm de toți și toate,
mângâiați de un zefir
parfumat cu flori din mir,
duși de taină-n paradis
amândoi cu-același vis
și același sfânt destin
pentru care mă închin.
Știu că timpul mă sfărâmă,
voi fi iar doară țărână,
dar rămâne duhul meu
să te iubească mereu.
Că așa e dat să fie,
până vom fi pe vecie
împreună și cuminți
printre îngeri, printre sfinți!?