De mii de ani, un ne-nțeles,
Își bântuie albastrul,
Nici până azi n-a înțeles,
Unde îl poartă pasul.

Nu-și simte inima bătând,
Nici sângele prin vene,
Sihastru-n viața, adorând
A viselor desene.

Ascunde-n suflet întrebări,
Ce îi pândesc apusul,
Adoarme noaptea-n nepăsari,
Ce-i stăpânesc răspunsul.

E muritor, sau fiu de zeu,
Sau, doar poet crestin,
Sau, poate,-i scrie Dumnezeu,
În vers al său destin.

Adoarme-n noaptea lui, tacut,
Doar intrebarea-i trează,
Eternul vis a început
Și-n versuri se creează.