Din îndoitura de lumină searbădă pâlpâind deasupra monoliților cenușii
ca dintr-un arc săgeți, noaptea țâșnea coșmaruri,
în pulpa pernelor pe care locatarii își odihneau frunțile mucezite de sudoare.
Trupul matahalelor mocnea, pe-alocuri,
în verdele –oranj al diafanelor drepunghiuri,răni tăiate-n beton,
ce se-nchideau pe rând, prinzând coajă neagră,
și până cornul lunii ajunse să-mpungă după orizont, se-ntunecaseră toate.
O singură fereastră, în blocul din față, priveghea ceasurile fragede ale dimineții
și prin ea se zărea umbra alungită și vânătă a cuiva.