Porțile sufletului se deschid aproape mai aproape, te-ai născut
mintea adună timpuri trecute, un fior scurt
cineva se frânge din calendar
ceasul cu umerii goi s-a oprit, a rupt cont(r)actul cu timpul.

Anotimpurile mă iubeau foarte mult, chiar dacă pe străzi felinarele
erau din ce în ce mai puține
iar geamurile cu trandafiri erau zgribulite de nepăsarea noastră.

Ordonate erau și dorurile purtate de mine care se prăbușeau prin cărți și fără foșnet
în liniște
atât timp cât peste patul meu încă se mai simțea umbra ta.

Vârfuri de mare tăcută, amurgul îți mângîie, și acum, degetele cu talpa mea
singur
cresc milioane de spernațe scoase dintr-un plic
în căutarea unei trup pe care să pictez
o miere albă, divină, netedă, caldă...o femeie.