s-a întâmplat demult
pe atunci nopțile își amestecau tăcerile
cu sațul fiecărei închipuiri
iar diminețile aveau ferestre
în formă de ruguri

genele tale
erau asuprite de niște deliruri prelungi
și atunci când clipeai
lumina vuia răstălmăcitoare

se îndeseau gerunzile sângelui
cu trupuri de neființă
sorocurile noastre pluteau
între câteva văzduhuri paralele

și iar și iar
mai adăugam câte o nebunie fierbinte
pe cumpenele aprigi dintre anotimpuri
iar eu strigam învolburat
scapă-mă scapără-mă
și mă frângeam spășit
odată cu tihna cuvintelor

dacă aș fi știut
că nu pe mine mă așteptai
ci doar nesomnul meu încărcat de silabe
ți-aș fi aprins câte un mic descântec
pe fiecare adeverire
cu care se umpleau urmele noastre

s-a întâmplat demult
atât de demult
încât mai mult ca sigur că nici nu s-a întâmplat
zarea gândului își rotește arșițele
pe veghea aceluiași drum fără drum