din când în când ceasul meu roșu de pe birou rămâne
cu vreun sfert de oră în urmă prin ce miracol electrostatic nu știu
mă trezesc înaintea timpului meu trag minutarul la ora celorlalți
împing laba piciorului pas cu pas până la baia cu oglindă murdară
mă spăl pe ochi ridic bărbia mulțumind lui dumnezeu că încă pot vedea
lumea în atâtea culori

e mai bine
mă întorc la birou și șterg mouseul de resturile de piele și praf
rămase după contact prelungit
cum nu am mângâiat niciodată un trup de bărbat mă gândesc că ei sunt
ca mușchiul moale crescut pe scândurile unui gard
că femeile îi lasă să crească peste ele sau îi curăță câteodată cu unghiile

dar nu știu nimic despre sex
îmi plăceau doar poveștile cu zâne și zâna zânelor
și mă îndurera povestea micii sirene care își pierde mai întâi glasul
apoi viața din iubire
mai știam când eram copil că fetele bătrâne sunt scrântite
întrebasem de ce și mi s-a spus că sunt prea mică să înțeleg

dacă plouă cu soare mă gândesc oprește-te clipă că ești prea urâtă
de ce nu