agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-03-19 | [This text should be read in romana] |
vine o zi în care îți învelești rănile doar cu sare
(în oglinda întoarsă ochii tăi strălucesc ca ai unei fiare în beznă) le cureți dinspre exterior către interior fără să-ți pese că ai putea aduna în tine toate durerile frustrările rătăcirile celorlalți că trupul ți-ar deveni o carceră sau un rug aprins de tine însuți pentru fiecare părticică infimă ce conspiră pentru a-ți da numele te transformă în mecanismul aparent infailibil cu un chip sau o mască vine ceasul acela în care ai grijă să nu pierzi niciun prilej să-ți uzi așteptările doar cu așteptare zi după zi soare după soare literă cu literă cuvânt după cuvânt... și asta nu te sperie (auto)provocările au devenit un fel de a doua natură a ta vine timpul în galop și tu îl implori să vină să vină să vină să treacă să treacă să treacă urmele lui îți rămân în epidermă ca o mușcătură de viperă gentil le hrănești cu o lacrimă ce nu se mai prelinge din neputință ci doar ca pură reacție fiziologică vine o zi în care nu-i mai implori sosirea știi sigur că a fost predestinat oricât de mult te-ar ocoli să te găsească fie și cu părul încărunțit mâini zgribulite voce albă amintiri desfigurate doar pe jumătate femeie cu același cer însă suspendat adânc între umeri de unde pe furiș la intervale subtile se ivește icoana zâmbetului tău ca un zefir ce împerechează curcubeie nu ține lacăte la vise vine ziua aceea în care naufragiatul preia comanda fără ifose de mare șef ci ca pe ceva firesc nimic nu e tragic nimic nu doare și nici nu te face să-ți pierzi mințile de atâta fericire pur și simplu să-i ții pe îngeri de vârful degetelor înfășurate în harpe să bei o ceașcă de ceai de iasomie în pridvor cu Dumnezeu nu e decât o filă dintr-o poveste frumoasă atât de adevărată
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy