Priveam decent codița ta-mpletită.
Feromonii mei cu caziere închipuite
conspirau cu transpirația fină din decolteul tău.
În față, bluza ți-era frumos umflată.
Am compus pilda singurei depresiuni,
de lângă singurul tău munte.
Încă priveam în fusta ta plisată.

Iubesc bijuteriile tale nonvaloare.
Călător în timp prin regatul sforilor,
aș fi tras un fir din bluza-ți croșetată.
Ajutat de limbajul cu bezele,
făceam jonglerii cu gânduri sociale
dar privirea mea era tot incendiată,
și-agățată rău în fusta ta plisată.

Prinși în satul căzut într-un borcan de compot,
ca două jumătăți mai mici de-un întreg,
visam fierbinte la o dragoste lavabilă,
fără întrebări, melancolii ieftine,
și rubrici de genul:” știați că?”
Corcodușe, preludiu...și-ai plecat dintr-odată!
Gânduri serioase-au rămas prin fusta ta plisată.

Repertoarul cuvintelor mele de dragoste
avea termene de valabilitate depășite.
M-am înrolat într-un marș de plictiseală;
unii au dezertat predându-se rutinei.
Ca un guru suprem al cerșetorilor,
într-un preludiu imaginar cu corcodușe,
am legat toate gândurile plisate în cătușe.

Pacea de o mie de ani...

Apoi am fost atacați frumos,
de concurență.