viața e un șir nesfârșit de așteptări
între naștere și moarte,
între iad și rai,
între minciună și adevăr,
între ieri și mâine,
întotdeauna e ceva sau cineva,
real sau imaginar,
de așteptat, de visat, de dorit,
e un mod de a ne disciplina
răbdarea și simțurile

ne începem așteptarea născându-ne

părinții ne-au așteptat febrili,
suntem daruri de la dumnezeu,
apoi și-au dorit să ne audă primul cuvânt
și întrebările copilăriei:
de ce nu cad norii peste noi?
unde pleacă soarele noaptea?
cine plânge când plouă?
de unde vin visele?
copilul din noi așteaptă să facă primul pas
pe drumul dintre prima zăpadă
și prima floare de cireș,
primul val din prima vacanță,
prima frunză căzând

apoi aștepți prima zi de școală,
ești nerăbdator să-nveți să scrii și să citești,
crezi că ai să poți cuceri astfel lumea,
inocența ta e prețul cunoașterii
adolescentul visează la primul te iubesc,
tânărul la o nouă iubire,
care să o vindece pe cea veche,

așa îți ning așteptările anii,
lași timpul să te curgă unde vrea,
te trezești bătrân și umil
târșindu-ți picioarele,
pe drumul spre cealaltă lume
te-ai hotărât să pleci singur,
ai așteptat-o destul
și doamna nu vine să te ia...
soșește un tren,
pleci într-un un vis,
unde în mâna întinsă își are culcuș
cutia cu mi-e dor de tine