Tu, optzecișiopt de clape,
Un negru pe un alb de vreme,
Copilul mândrelor sisteme
Cu nebâute voci de ape.

Eu, zece clipe-ntind spre tine,
Porunca-ți este doar alintul,
Stăpân iți este infinitul,
Ce dăinuește acum în mine.

Când mâinile-ți ating tăcerea,
Pe gura ta, culoare sânge,
Începe nemurire-a plânge,
Și-n mine moare-ncet durerea.