Netrecut

Să stai, să pleci?! Ești ca și marea
De melci la maraton de țuști.
Ca lacrima-n coniacul Zarea
Ori ca o glumă, când n-o guști.

O frunză. Mică, tremurândă,
Zdrobită-n apa cu noroi
Sub cizme, fără de izbândă…
Plin de furnici, un mușuroi.

Simți cum te strânge rău, da’ bine,
Pantoful stâng, pe necălcate.
Tot n-a ajuns? Să pleci, nu-ți vine,
Să stai e-o monstruozitate.

Și plouă rău, plouă-n neștire
În jurul tău e-un lac frumos,
Aștepți de-o oră, cu uimire
Și, de-o jumate, furios.

- Ai stat ca bou’, până-acuma!
Îți zice-un ins civilizat -
Îi stație de bus, no… numa’
Traseu’ s-o desființat…

textul parodiat:

Trecut
de Gheorghe Pârja

Ce mai aștepți? Când așteptarea
E vizuina unei vulpi,
Ochiul viclean este cătarea
Prin care vrei să o împuști

Atâta. Ochiul stă la pândă,
Ce lung e drumul între noi,
Deasupra luna e flămândă,
Jos, steaua a căzut în ploi

Doar o fereastră ne mai ține
Țâțâna lumii devorate,
Ce mai aștepți? Că nu mai vine
Triumful nopții cu păcate

Rămâne simpla amintire
În care parcă ne-am întors
Cu un caiet cu foi veline
La școala zilelor pe dos

Un gând, o cupă, un miracol,
Ori zborul păsării pieziș,
Când învățam de la oracol
Cât e pădure, cât frunziș.