prin vegherile noastre imaginea secundei următoare devine sonoră căci e o singură bucată pe care timpurile noastre o percep ca umbră mișcătoare punând nouă altoiul din seva eternității luat
așteptăm să ne împărtășim cu o frunză sau un strop din copacii, râurile care au fost la început ca o terminație a ceea ce a fost început pe care o răsădim ca să dea fructe care să deschidă cerul pustiei unui nor călător
suntem înconjurați fără orbite doar cale în linie dreaptă care promite că va ține în eternitate căci se transformă în iubire stavile care țin doar o clipă iar tu oricând te gândești la mine să știi că și gândul meu acolo este