iubirea
singurul demon
pe care mereu mi-l permit
și vina
poate-ai să mă vezi
ca-ntr-o perfuzie cu infinit
cea adevărată prin care trece lumina

pe-o tipsie de cântec
mereu îți aduc maci din lună
ca dintr-o grădină secretă
îți cresc universuri
în gând
să mă citești ca pe-o rună

în liniștea de după furtună
scutur iar fața de masă
pe care zeii au jucat zaruri
cu viața

a câta oară
valuri

în apa insomniei
cât o noapte polară
lebedele își spală veșmintele de doliu
și fața

ochii dospesc a mirare
cum de mă găsești diamant
abia după ce mă faci
pulbere

apoi iar sărbătoare