aerului îi spui întuneric,
îl respiri și, iată, e atât de simplu să vină o noapte
pe dinăuntrul tău,
completă, difuză, eternă,
gândul că va dura până la sfârșitul lumii
te inhibă, ai numai gesturi reflexe,
orice cui pe care ți-l bați în cap îți chircește degetele de la picioare,
orice sărut vine ca un pumn în stomac, îți dă o stare de greață,
orice nouă zi de care te agăți, cu disperarea celui care nu mai are nimic de pierdut,
îți pune pe față un rictus,
orice femeie care îți zâmbește
înseamnă un alt câmp de străbătut,
lipsit de ape, de refugii, de porți,
o nouă luptă de purtat, din care ești conștient că niciodată nu ieși învingător,
că linia ekg-ului are spasme,
se mișcă precum un șarpe de casă după ce a fost alungat de sub prag,
că un alt copil va muri înainte de a se naște,
înainte de a-i pune un nume,
înainte de a-i cânta,
nani, nani, puișor,
nani, nani, dormi ușor,
înainte de a te face să te simți cu adevărat util
și de-a-l auzi cum țipă că respiri sacadat,
ca într-un atac de panică derulat cu încetinitorul,
pus pe replay,
că respiri numai aer
și că aerului îi spui întuneric,
doar el e absolut, e desăvârșit, e copleșitor,
degeaba plângi, javră, bezna din tine nu poate fi extirpată,
nu s-au inventat lame de ras care să-ți decupeze nefericirea din oase,
ai învățat să privești doar în urmă
și aștepți să te transformi într-o statuie de sare,
(o, păcătos fără minte,
asta e pedeapsa pe care o meriți, pe care o cauți și care te împlinește),
e tot ceea ce îți otrăvește sângele,
ți-l încărcă cu nicotină,
0,7 mg,
ai degetele galbene și buzele uscate de dor,
îți dorești moartea
ca pe o eliberare,
ca o evadare din ceea ce te face să te simți
vinovat, vinovat, vinovat,
o nouă zi înseamnă să te trezești cu același sentiment cumplit al ratării,
la ce bun să vină dimineața,
lua-o-ar dracu,
când soarele va răsări numai pentru ceilalți