te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăța rănile pline de așchii

...și începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furișez înspre singurul loc neatins...

din singurătăți îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniștea
și clipa în care-am mărturisit
că am iubit și am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu și-n deșertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
și tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...



(volum: azil într-o cicatrice)