Într-un coridor în sol,
Doi șoareci, copilul lor,
Și bunicii bătrânei,
Își duceau traiul, ehei!
Ca în sânul lui Avraam,
Stres n-aveau, baremi, un dram!

Părinții munceau cu spor,
Cărau spice de mohor,
Boabe de secară, grâu,
Aduceau apă din râu,
Iar bătrânii roboteau
Prin ogradă. Toți munceau!

Și ăl' mic cât un bondar,
Primi un abecedar,
Căci în sol, școală, n-avea;
Dar buni se străduia
Să îi fie mentor bun,
Și citea strună, acum!

Ba știa și număra!
Când surcele aduna,
Vigilent le calcula,
Punând opt în sarsana:
"Opt trăistuțe, câte opt..."
Eu, ca el, s-adun nu pot!

Bunicuța se-ngrijea
Și de prânzuri, și gătea
O supă de spicușor,
Și-l hrănea pe puișor,
Îndemnându-l: "Papă tot,
C-o să crești chipeș, socot!"

Apoi mititel așa,
Farfuria își spăla,
Cocoțat pe-un scăunel,
Nu mai mare decât el;
Și rostea că-i bucuros,
Că și el e de folos.

Părinții îl adorau,
Bunicii îl lăudau
Că nu au văzut defel,
Un harnic mai sprintenel,
Și că-n bătrânețea lor,
El e susur de izvor!

Cum să nu-l iubești pe pici,
Când cu brațe calde, mici,
Cuprindea mama cu drag,
Când se arăta în prag,
Și-i spunea că numai ea
E lumina-n viața sa!

Și-au trecut toamne, trecut...
Ani tihniți s-au petrecut,
Și voiosul șoricel,
S-a făcut un voinicel
Ce-i sprijin neîntrecut,
Celor dragi ce l-au crescut.

Mulți copii, azi, au știință,
El, numai recunoștință!