timpul se așterne la picioare ca o blană de urs
păstrând în ochii vitroși ura atavică
n-au fost de-ajuns silabele moi ale minciunii
chipul din oglindă pe el l-am zgârâiat
într-un act de dreptate cui îi pasă
când mi se face dor de tine
lumea nu se mai oxigenează
capătă culoarea unei cicatrici
sub clipsuri de sânge secundele agonizează
adună din sâmburii cireșelor coapte
miniaturi calcificate
ale sufletului meu cândva viteaz