sunt zile care se cațără pe zid
cu ochii tăi dinainte
mototolesc costumul de arlechin
prins într-un nasture pe suflet
și-i îngână liniștea tristă

sunt gene care împletesc marea cu gânduri
irisul drept adună prin nisip răzvrătiri
de tălpi ce alunecă-n umbre
pe vârfuri cu ziua întâi
din punctul de mâine

sunt măști deșirate
ca un sunet de pădure bolnavă
ce cade lasciv
și un bob de singurătate
împărțit egal
între degetele dimineții...


București,
8 august 2015