o pădure de degete îndreptate
spre tine
fugi aparent nepăsător
picioarele tale sunt bețele rupând toba din asfalt
niciun sărut nu te ajunge din urmă
nicio laudă
unde sunt aplauzele de la ultima lansare?
te refugiezi în cartea următoare
care te scrie din răzbunare complice pădurii
te ucide cu glonțul din ultimul punct
ești un norocos dacă celelalte au ricoșat
nu mai contează în ce viteză bagă șoferul
dricului somptuos și nici discursul final
abia acum, hrănită, pădurea de degete devorează
toate cărțile tale, corespondențele, șervețelele mâzgălite
și singurul care nu te-a citit, primarul urbei
îți comandă statuie în parcul central
fuga a fost unicul gest creativ, muza, biciul
dacă nu ți-ar fi păsat câtuși de puțin
simplul tău surâs ar fi fost vesta anti-glonț
deși inutilă
se trage numai în țintele foarte mișcătoare