an după an zi de zi dimineața
plini de avânt
la melițoiul existenței
începem tocatul mărunt
mănunchi după mănunchi de speranțe
poate poate vom ține în mână
măcar la urmă
și doar pentru o clipă
fuiorul fericirii
de ce oare
trudiți cu mâinile goale-n apus
adormim definitiv în puzderii?

se-adună cele trei degete pentru cruce
înainte de a le duce în numele tatului
constat că-i un gest firesc omenesc
de a prinde
îngemănarea lor împarte cercul în trei
lipite policele nu lasă să treacă
o picătură de apă...

da poate acolo-i fuiorul
dar fără ochi la ce folos
când n-ai cum să-l vezi după moarte...