pe planeta pe care vom fugi
cresc oameni întregi
cu emoții cât dovlecii și ochii blânzi
precum iernile în creta

în ultimul anunț la ziar
spuneau cum viața acolo
începe cu un ceai din petale de trandafiri
plantați la miezul zilei și se termină
cu un căscat lung cât
ecuatorul la noi

acolo
copiii își aleg părinții după zâmbet
cărțile își aleg rafturile după bibliotecar
copacii - pădurile, obrajii - nasul
și așa mai departe

pe planeta pe care vom fugi
nimeni nu știe ce-i ura
iar șerpii și bubele nu cresc bine deloc
din acest motiv
inima este purtată pe cap
ca o coroană din păpădii
în care iubiții și iubitele
suflă până amețesc și leșină

bărbații sunt născuți poeți
nu au ceasuri deșteptătoare, nu au lanțuri sau verighete
ei sunt sculați din somn de către genele lungi ale femeilor
care se transforma în plasmă
în apropierea lor, apoi licăresc toată noaptea
pe cer, la bucătărie sau în iarbă devenind
astre/ sirene/ licurici
în funcție de poem

dacă plecăm acum
putem prinde un 261 sau carul mare
dacă nu
putem aștepta pe valize până la ultimul fir de păr alb
avem timp de-un cappucino