îmi rup pieptul ca pe o vestă de salvare inutilă
din pectorali se înfruptă deja pescăruși nevrotici
coastele atârnă ca niște aripi în ocean
bat din ele
o dată de două ori
inima îmi inghite respiră zgomotoasă apa mării
rămân fără aerul dulce și ies plutind
stângaci
flutură pe catargele sumețite pielea zbârcită

sunt un naufragiat liber
sub țipătul pescărușilor
toate ființele care m-au bântuit pleacă
nici eu nu mai rămân