în copilărie iubeam deopotrivă lumina și întunericul
nu știam că sunt lucruri care se fac la lumina zilei
și lucruri care se fac la adăpostul întunericului

iubeam deopotrivă răsăritul soarelui și cerul mereu înstelat
roua de pe bujori și mireasma de zmeură coaptă perdeaua
de zorele dimprejurul casei și cântarea de greieri a nopții

laboratorul foto unde înghesuiam fetele să le fac poze
și le sărutam și developam apoi în alb-negru
imagini din viața aceea color
prietenii mei spărgeau seara becurile de pe stradă
ca să-și poată îmbrățișa mai bine iubitele

vara țin minte mergeam să auzim bulldogul cum bate
și să vedem batoza cum treieră grâu în spatele ceapeului
ce ne mai tăvăleam prin șirele de paie
până venea jitarul să ne alunge
de teamă să nu iscăm vreun incendiu

uneori fugeam de acasă și ne ascundeam
în snopii de tulei de porumb de pe câmp

făceam năzbâtii mai multe ca ion creangă
și mâncam bătaie mai multă ca în beciurile securității

acum lumina are alt înțeles iar întunericul același
și fie că înțelegem fie că nu soarele tot răsare
și nicio noapte nu e nesfârșită