În fiecare zi umple spațiul dintre el și oameni cu copaci
negri.
Alteori crește unul singur, de la cer la pământ și gol la mijloc.
Într-o dimineață am vrut să-l împlinesc
Și am pictat oameni fericiți atârnând din crengile lui.

-Acum, în fiecare zi umple spațiul dintre el și mine cu tăceri-

I-am dăruit păcatul originar,
propria pereche de adami și eve și orele mele de singurătate.
Îi iubesc liniștea
Și îi pun la picioare oameni fără fețe și povești,
Ca într-un insectar.

Băiatul-copac are în ochi un cer gri și pe mâini mirosul meu,
Chiar și când zboară cu pleoapele strânse.
Ploaia îmi sapă urmele lui pe piept și-mi șterge buzele de cuvinte.
Vreau să bată tot vântul din lume
Într-o singură respirație comună.

-De azi, umplu spațiul dintre mine și el cu străzi și un oraș-